ANIS anunță lansarea celei de-a şaptea ediții a programului Bursele ANIS. Ca și în anii anteriori, programul Bursele ANIS se adresează cadrelor didactice tinere care integrează tehnologii noi și metode inovatoare de predare, în cadrul cursurilor sau laboratoarelor din programa universitară. În program sunt acceptați, ca și anul trecut, titularii de curs și asistenții universitari, dar și doctoranzii.
Candidații care doresc sa aplice pentru o Bursă ANIS pot trimite aplicațiile în perioada 2-23 septembrie 2024 pe adresa de email burse@anis.ro.
Candidatura va fi compusă din:
- Formularul de înscriere completat;
- Fisa de disciplina a cursului;
- Dovada existentei unui contract pe perioada determinată/nedeterminată cu Universitatea în cazul aplicanților titulari de curs sau asistenți universitari.
- Un video, cu durata a cel mult 2 minute, în care vor fi atinse principalele puncte ale aplicației, cu relevarea elementului inovator;
- Acordul Titularul de curs în cazul aplicanților doctoranzi sau asistenți universitari;
- Nota GDPR semnata de aplicant.
Anul acesta sunt oferite 14 burse în valoare de 5000 euro/bursă pentru 7 domenii tehnologice eligibile:
- Big Data
- Cybersecurity
- Artificial Intelligence & Machine Learning
- Internet of Things
- HealthTech
- Cloud Computing
- Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăţi non-IT)
Regulamentul programului și documentele necesare pentru înscriere sunt disponibile pe site-ul ANIS: https://anis.ro/programe/