Centrul de Transfer Tehnologic iTransfer și Facultatea de Informatică din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi au fost gazde a prelegerii intitulate “Importanța rețelelor de contact personale pentru avansarea în carieră” susținute de Dr. Dorina Roşca, luni, 3 aprilie 2023, de la ora 18:00, în cadrul Facultății de Informatică și în paralel online. Prezentarea susținută a adus în prim plan rolul critic pe care îl joacă networking-ul în dezvoltarea unei cariere profesionale de succes, concentrându-se pe avantajele networking-ului, tehnicile de creare a unei rețele profesionale valoroase și modalitățile de a profita la maximum de oportunitățile networking-ului.
👤 Dr. Dorina Roșca este cercetător și președinte al Institutului Européen d’Etudes du Développement (IEED), precum și cercetător asociat la Ladyss, UMR 7533 CNRS. Este co-coordonator al Proiectului HESPRI, un program Horizon Europe Staff Exchange coordonat de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași : https://www.hespriproject.eu/. Cercetarea ei se concentrează pe dezvoltarea economică, socială și politică a țărilor din Europa Centrală și de Sud-Est.
🔗 Prezentare realizată în cadrul proiectului HESPRI (Elevating Higher Education public policies: an empowering SPRIngboard), un program Horizon Europe Staff Exchange, proiect coordonat de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași : https://www.hespriproject.eu/